capitalizare-crypto-currency-cryptoblog

154 de miliarde de dolari capitalizare pe monedele virtuale

Ieri a fost ziua cu ATH – all time high – pentru capitalizarea generală a monedelor virtuale. 154 de miliarde de dolari, sumă ridicată cel mai mult de Bitcoin, care a ajuns din nou la 4200 de dolari.

A fost o zi cu o creştere de aproape 10 miliarde de dolari, cu deschidere la 142 şi urcare la 150 mld.

Creşterea Bitcoin a atras după sine şi creşterea preţurilor altcoins, aşa că ieri a fost o zi superbă pentru cei care au avut bani băgaţi în altcoins. Aproape toate au fost pe creştere destul de bună, cele mai mai tari fiind Ethereum Classic şi Ripple.

Preţul ethereum a urcat şi el cu 4%, la 323 de dolari, cu un market cap de 30.4 miliarde de dolari. Trecerea la etapa Metropolis a Ethereumului – penultimul upgrade al reţelei, din septembrie, se apropie cu paşi repeti. Deşi noile protocoale vor fi implementate în regim de hard fork, în general sunt susţinute de către comunitatea Ethereum. În consecinţă, mulţi au credinţa că preţul Ethereum va urca şi va rămânea undeva la 350 de dolari, în apropierea şi după hard fork la Metropolis.

În crypto, sunt foarte multe lucruri imprevizibile, aşa că orice previziune trebuie privită cu un ochi critic. Ideea e că dacă avem Ethereum, să nu-l aruncăm în piaţă pe bani puţini.

Surse printscreen: cryptocoinsnews.com.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.